Written by Gimnaziu, Gradiniță, Liceu, Primară

Viitorul aparține celor care cred în frumusețea visurilor

Complexul Educațional Laude-Reut este imaginea unui vis împlinit și a viziunii fondatorului său, ambasadorul Ronald S. Lauder, care mi-a încredințat misiunea de a reconstrui și dezvolta, în inima vechiului cartier evreiesc al Bucureștiului, un edificiu al excelenței în educație, cu stabilitate și prestigiu de un sfert de veac.

Povestea din spatele acestei minunate întâlniri are forța unui destin care mi-a schimbat viața, precum efectul de domino, a peste 2000 de absolvenți ai instituției noastre, pe toate ciclurile de învățământ, pe parcursul celor 25 de ani de existență și, sperăm, pentru mulți ani înainte. Scurta vizită a ambasadorului Ronald S. Lauder în România, în 1995, și întâlnirea noastră, pe când mă aflam în București în calitate de reprezentant al Jewish Agency for Israel / World Jewish Restitution Organization, au declanșat o extraordinară schimbare în viața educațională a orașului, prin intuirea potențialului imens al comunității evreiești, reprezentată de tinerii săi care făceau parte din clubul ”Tnuat Halya”, pe care îl coordonam.

Ajungând să îi cunoască pe acești tineri, Ronald S. Lauder a decis imediat să includă România în proiectul său educațional ce urmărea reînsuflețirea comunităților evreiești din centrul și sud-estul Europei, alături de Austria, Ungaria și alte țări trecute prin perioada comunistă.

Astfel, proiectul a început în 1997, în perioada de pionierat pentru învățământul preuniversitar privat, cu o grădiniță de arte și multimedia – Grădinița Lauder-Reut. Pe atunci, aceasta număra în jur de 50 de copii. Ei au devenit nucleul primei generații de elevi care, în anul 2010, a absolvit bacalaureatul tot aici, în Lauder-Reut. Deși, inițial, proiectul prevedea doar deschiderea unei grădinițe, succesul înregistrat de aceasta a dus la extinderea, cu pași mici și cu mare accent pe calitatea actului educațional. Astfel, am deschis în fiecare an școlar doar câte o clasă pe nivel de studiu, ajungându-se astăzi, după 25 de ani de la înființare, la Complexul Educațional Laude-Reut, instituția cu prestigiu în sistemul educațional preuniversitar din București și nu numai, care oferă o pregătire universitară complexă elevilor între 3 și 19 ani.

Astăzi, găzduim peste 570 de elevi, într-o grădiniţă, școală primară și gimnazială, dar și un liceu bilingv (engleză), cu profil opțional de business, media şi diplomaţie, toate nivelurile de învățământ fiind acreditate de Ministerul Educației.

Complexul Educaţional Laude-Reut aduce o ofertă educaţională care combină tradiția, inovația, deschiderea, sistemul propriu de valori şi standarde în educaţie, cu cerinţele sistemului național de învăţământ.

Un alt element distinctiv al Complexului Educațional Laude-Reut, care ne menține în topul instituțiilor de învățământ preuniversitar din capitală, este curricula adaptată la actualitățile sociale și economice.

Cursurile de media, business și diplomație pe care le
oferim elevilor noștri sunt rampe de lansare perfecte pentru cariere de succes,
dovada clară în acest sens fiind generațiile de absolvenți Laude-Reut care
și-au continuat parcursul academic la universități de prestigiu din țară și din
străinătate.

Ne mândrim, astfel, că numele Laude-Reut este astăzi pronunțat în universități și facultăți precum Politehnica, Inginerie Aerospațială sau Medicină din București, Oxford și Cambridge din Marea Britanie, Dartmouth, Statele Unite, Reichman din Israel, dar și la NASA, Națiunile Unite sau Parlamentul European. Elevii noștri continuă, și după absolvire, să fie ambasadorii educației de excelență pe care au primit-o în școala noastră.

Fondat pe convingerea că o educație interdisciplinară este astăzi o necesitate și, totodată, o cheie pentru reușita în profesie și viață, programul interdisciplinar de educație timpurie în business, media și diplomație a devenit, pe parcursul celor 16 ani de la înființarea liceului, unul dintre cele mai articulate și interactive, fiind, în același timp, preferatul elevilor. I-am avut ca parteneri de-a lungul timpului și continuăm să avem alături Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educației Naționale, Institutul Diplomatic Român, Lauder School of Government, Diplomacy and Strategy, Israel, Raphael Recanati Internațional School, Israel, Lauder Business School – University of Applied Sciences în Vienna, Austria, Institutul de Științe Weizmann, Israel, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea București, Universitatea Politehnică București, Asociația Română pentru Dezbatere, Oratorie și Retorică (ARDOR)-Muntenia.

Cursurile de media și comunicare, incluse în rândul opționalelor liceului Laude-Reut încă de la înființarea acestuia, în 2006, cuprind activități teoretice și practice, constând în participări la festivaluri interne sau internaționale de profil, stagii practice în agenții de presă și publicitate, în presa scrisă sau audio-vizuală. 

Plus valoare adăugată cursurilor de media este reprezentată și de profesorii care le susțin. Aceștia sunt profesori universitari ai Facultății de Comunicare și Relații Publice și jurnaliști, news anchors cu prestigiu.

Liceul Laude-Reut s-a remarcat drept singurul liceu din lume care a obținut acces și a participat cu elevii săi la festivalurile internaționale de publicitate și gândire creativă Cannes Lions și Eurobest. 

În cadrul modulului de Diplomație și Afaceri Internaționale, elevii noștri au întâlniri periodice cu diplomați de rang înalt – ambasadori, membri ai corpurilor diplomatice române și străine, miniștri și secretari de stat. Mai mult, am extins orizontul către o zonă de mare actualitate și cu un puternic impact: diplomația digitală, reprezentată în liceul nostru de cursul susținut, până în acest an, de către Excelența Sa fostul ambasador al Statului Israel la București David Saranga. Tot în cadrul modulului de diplomație, elevii efectuează vizite anuale de practică la sediile instituțiilor și universităților de profil din Israel și excursii anuale de studii la Bruxelles și Strasbourg – Parlamentul European. Ei mai participă la conferințele Model United Nations desfășurate în România, în țările europene și Israel și efectuează stagii la sediile misiunilor diplomatice.

 

În cadrul Conferinței Anuale Laude de Diplomație și Afaceri Internaționale pentru Licee, elevii Laude-Reut efectuează stagii diplomatice în ambasade străine partenere, unde se întâlnesc cu șefii misiunilor diplomatice și cu alți membri ai corpului
diplomatic, dar și la partenerii tradiționali ai Conferinței – Ministerul Afacerilor Externe al României și Institutul Diplomatic Român.

 O componentă distinctivă a Complexului Educațional Laude-Reut este reprezentată de cursurile de business adresate liceenilor, la care se adaugă, din anul școlar 2022 – 2023, cursul de Educație Juridică, susținut în parteneriat cu Baroul București. Printre cursurile de Business English, orele de educație financiară și antreprenorială sau de dezvoltare a abilităților de negociere, elevii beneficiază și de un calendar dinamic de activități practice – vizite de studiu la sediile diverselor companii și instituții bancare, la Bursa de Valori București și altele. De asemenea, cu sprijinul BCR, partenerul nostru strategic, în fiecare an școlar, liceenii susțin prezentări ale propriilor proiecte de business, în fața unui juriu competent, format din reprezentanți ai Băncii Comerciale Române. Însă educația antreprenorială se face de timpuriu în Complexul Educațional Laude – Reut. În acest sens, avem ore de business adresate elevilor din clasele primare, desfășurate prin intermediul Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale.

Și, pentru că suntem o școală cu viziune pentru viitor, folosim noile tehnologii în pregătirea elevilor noștri. Clubul de robotică destinat elevilor de primar, gimnaziu și liceu formează olimpici internaționali la această disciplină, iar, din acest an școlar, îi pregătim pe elevi pentru tehnologiile de cel mai înalt nivel, prin intermediul clubului de drone susținut de către specialiști ai Autonomous Flight Technologies.

De 25 de ani în slujba educației de calitate, Complexul Educațional Laude-Reut continuă să fie o școală a viitorului, care formează și modelează, cu grijă și cu dedicare, atât cariere, cât și caractere.

(Visited 140 times, 1 visits today)
Last modified: January 12, 2023