Transformă-ți Viitorul: Burse pentru Liceeni cu Oportunități De Neimaginat

REGULAMENT 2025

I. PERIOADA PROGRAMULUI: septembrie 2025 – august 2029

II. BENEFICIARI: 2 elevi (burse Israel) și 10 elevi (prin parteneriatul cu Primăria sectorului 3), înscrişi în clasa a IX-a în anul şcolar 2025 – 2026.

III. DOSARUL de înscriere va conţine:

  • Adeverinţă de elev eliberată de școala la care este înscris acesta, care să precizeze: 
  • media de absolvire a clasei a VII – minim 9,50;   
  • media la limba engleză – clasa a VII-a  – minim 9,00  
  • nota la purtare – clasele V – VII – nota 10 
  • Formularul de înscriereANEXA 1 (se completează de ambii părinţi/susţinători legali);  
  • Copie a cărții de identitate, certificatului de naștere, carnetului de elev  (din care să reiasă  unde are domiciliul elevul); 
  • Ambasada statului Israel va acorda două burse, primilor doi calificați, indiferent de domiciliu. 
  • În cazul în care candidatul nu are carte de identitate, unul dintre părinți va depune o copie a cărții de identitate din care să rezulte domiciliul. 
  • Recomandare din partea directorului/directorului adjunct al instituţiei. 
  • În cazul în care părinții sunt divorțați și copilul este în custodia unui singur părinte, se va atașa și hotărârea judecătorească, din care să reiasă acest lucru. 

IV. CRITERII OBLIGATORII ÎN ÎNTOCMIREA DOSARULUI:

 

Burse acordate de către Ambasada Israelului  şi  Complexul Educaţional Laude-Reut 

  • Elevul este înscris într-o școală situată în țară  (reiese din adeverinţa de elev). 
  • Elevul domiciliază în țară  (reiese din cartea de identitate sau  carnetul de elev). 
  • Media de absolvire a clasei a VII-a (anul şcolar 2023 – 2024) este  minim 9,50. 
  • Media la  limba engleză  în  clasa a VII-a este minim 9,00. 
  • Media la purtare în clasele  V- VII este 10,00. 
 

Burse acordate prin Programul „O șansă pentru viitorul tău” 

  • Elevul este înscris într-o școală situată în București  (reiese din adeverinţa de elev). 
  • Elevul domiciliază în București sau județul Ilfov  (reiese din cartea de identitate sau  carnetul de elev). 
  • Media de absolvire a clasei a VII-a (anul şcolar 2023 – 2024) este  minim 9,50. 
  • Media la  limba engleză  în  clasa a VII-a este minim 9,00. 
  • Media la purtare în clasele  V- VII este 10,00. 

V. CRITERIILE DE EVALUARE ALE CANDIDAŢILOR:

 

  • ETAPA I (25% din nota finală)

Interviu / discuţie liberă online (în limba română şi în limba engleză) cu o comisie numită de directorul unităţii. La interviu participă reprezentantul Ambasadei Statului Israel, directorul Complexului Educaţional Laude-Reut, un reprezentant al Primăriei Sectorului 3 şi un reprezentant al Inspectoratului Şcolar.

 

  • ETAPA a II-a (75% din nota finală)

Test interdisciplinar (limba română – limba engleză – matematică) – durata de 3 ore.

– în funcţie de numărul de elevi înscrişi, se va stabili locul de desfăşurare; 

– testul este elaborat în cadrul Complexului Educaţional Laude-Reut de către o comisie numită de directorul unităţii. 

 

NOTĂ: Pentru acordarea unei burse, media finală obţinută în urma testărilor (etapa I şi etapa a II-a) trebuie să fie minim 8,50.

 

a. Bursa integrală ce acoperă 100% taxa de școlarizare, la valoarea ei curentă din fiecare an școlar:

– se primește dacă elevul obține minim media 9,50 la concursul ,,O șansă pentru viitorul tău” susținut la disciplinele: limba romană, matematica si limba engleză.

– se păstrează dacă elevul obține anual minim media 9,50 la fiecare dintre disciplinele de bacalaureat (limba romană, matematica/istorie și limba engleză, în funcție de profil) și media 10 la purtare.

 

Dacă nu sunt îndeplinite condițiile, elevii din această categorie vor trece la bursa parțială, descrisă la punctul b) sau vor pierde bursa dacă nu se înscriu în condițiile bursei parțiale.

 

b. Bursa parțială acoperă 7800 euro net/an, părinții având obligația să contribuie cu diferența până la nivelul taxei de școlarizare la valoarea curentă din fiecare an școlar.

– se primește dacă elevul obține minim media 8,50 la concursul susținut la disciplinele: 

limba romană, matematica si limba engleză; 

– se păstrează dacă elevul obține anual minim media 8,50 la fiecare dintre disciplinele de bacalaureat (limba romană, matematica/istorie și limba engleză, în funcție de profil) și media 10 la purtare. 

Dacă nu sunt îndeplinite condițiile de mai sus, elevii din această categorie vor pierde bursa parțială.  

La sfârșitul anului școlar, dacă sunt îndeplinite condițiile bursei integrale prevăzute la punctul a, elevii din aceasta categorie pot trece la bursa integrală în anul școlar următor. 

VII. REEVALUARE:

La sfârşitul fiecărui an şcolar, conducerea Complexului Educaţional Laude-Reut va realiza o reevaluare a fiecărui beneficiar al bursei de şcolarizare după criteriile menționate mai sus. 

NOTA 1-  După depunerea dosarului  pentru înscrierea la concursul de burse, veți fi contactat de serviciul secretariat, atât pe e-mailul personal cât și telefonic,  pentru confirmare.  

În cazul în care nu veți fi contatct de serviciul secretariat până la data de 19.01.2024 , ora 14 , vă rugăm să vă adresați serviciului secretariat, tel  031.438.2046 – până la ora 14,30. 

 

NOTA 2. Nu se admit contestații la proba de interviu și proba scrisă. 

NOTA 3. Se vor respecta regulile, conform legislației în vigoare. 

DATA 

ACŢIUNEA 

RESPONSABIL 

8 ianuarie – 

9 februarie 2025 

Popularizarea informației 

Complexul Educațional  

Laude-Reut  

Ambasada statului Israel  

10-19  februarie 2025 

Înscriere:  secretariat liceu (luni – joi 8.00 – 17.00, vineri 8.00 – 14.00) 

Complexul Educațional  

Laude-Reut  

24 februarie 2025 

Validarea și afișarea pe site-ul școlii a dosarelor admise. 

Complexul Educațional  

Laude-Reut  

25 februarie 2025 

Afișarea programării interviurilor pentru proba practică.  

Complexul Educațional  

Laude-Reut  

26 februarie 2025 

Întâlnire a candidaților şi a părinților acestora cu conducerea Complexului Educațional Laude-Reut,  reprezentanții primariei și ambasadei. 

Complexul Educațional  

Laude-Reut  

27-28 februarie 2025 

Desfășurarea concursului  

   – etapa I (proba practică-interviu, susținut cu profesorii școlii și reprezentanții ISMB și primariei). 

Reprezentanții primăriei și ISMB 

Complexul Educațional  

Laude-Reut  

4 martie 2025, ora 10.00 

 

Desfășurarea concursului – etapa II-a (proba scrisă). 

Proba se va desfășura la sediul școlii.  

Reprezentantul ambasadei  

și Complexul Educațional Laude-Reut 

11 martie 2025,  ora 16.00 

Afișarea rezultatelor 

Complexul Educațional  

Laude-Reut  

Martie – Aprilie  2025 

Încheierea contractelor 

Complexul Educațional  

Laude-Reut  


Telefon secretariat: 031.438.2046

Alătură-te familiei Laude-Reut!

Partenerii Noștri

(Visited 432 times, 10 visits today)