Grădinița Laude-Reut funcționează cu program prelungit (9 ore/ zi cu excepția zilei de vineri – 6 ore) care include numeroase activități educaționale captivante și distractive. De asemenea, copiii învață limba engleză într-un program intensiv și se familiarizează cu elemente de cultură și limbă ebraică, cu profesori nativi.
Vă așteptăm pentru înscrieri pe tot parcursul anului școlar, pentru toate grupele: mică, mijlocie și mare. Pentru grupa mică, înscrierile se fac aproximativ cu un an înainte de începerea cursurilor. Decizia de admitere aparține instituției, locurile disponibile fiind limitate.
Dacă cererea de înscriere a fost depusă la timp, au prioritate la înscriere copiii care:
– au frați sau surori deja elevi ai Complexului
– sunt membri ai comunității evreiești
Copiii care nu mai pot fi admiși sunt transferați pe lista de așteptare, cu acordul familiei.
Grupa Mica | Grupa Mijlocie | Grupa Mare | |||
---|---|---|---|---|---|
08:00 – 08:30 | Activități alese | 08:00 – 08:30 | Activități alese | 08:00 – 08:30 | Activități alese |
08:30 – 09:00 | Micul dejun | 08:30 – 09:00 | Micul dejun | 08:30 – 09:00 | Micul dejun |
09:00 – 10:45 | Activități pe domenii | 09:00 – 10.45 | Activități pe domenii | 09:00 – 10:45 | Activități pe domenii |
10:45 – 11:15 | Gustare | 10:45 – 11:15 | Gustare | 10:45 – 11:15 | Gustare |
11:15 – 12:00 | Activități în aer liber | 11:15 – 12:00 | Activități în aer liber | 11:15 – 12:00 | Activități în aer liber |
12:00 – 12:30 | Masa de prânz | 12:00 – 12:30 | Masa de prânz | 12:00 – 12:30 | Masa de prânz |
12:30 – 15:30 | Odihnă | 12:30 – 14:45 | Odihnă | 12:30 – 14:30 | Odihnă |
15:30 – 16:00 | Gustare | 14:45 – 15:15 | Gustare | 14:30 – 15:00 | Gustare |
16:00 – 16:45 | Activități alese/ameliorative | 15:15 – 16:00 | Cluburi | 15:00 – 16:00 | Activități alese/ameliorative |
16:45 – 17:00 | Plecare | 16:00 – 16:45 | Activități alese/ameliorative | 16:00 – 16:45 | Cluburi |
16:45 – 17:00 | Plecare | 16:45 – 17:00 | Plecare |
Prin balet și sport contribuim la dezvoltarea unui corp armonios. La balet sunt propuse multe elemente ale baletului clasic, prezentate pe scena de spectacole. În fiecare an, se țin lecții deschise cu participarea părinților.
În cadrul activităților de pictură pe sticlă, confecționare de măști și modelare, elevii lucrează cu diferite materiale, studiindu-le proprietățile și învățând tehnici de exprimare artistică. Toate lucrările rezultate sunt afișate în spațiul grădiniței.
În cadrul orelor de muzică și cor sunt prezentate noțiuni elementare de canto, cu acompaniament la pian sau vioară. Elevii se pot alătura corului școlii, după o perioadă de probă.
Performanțele școlare depind de alimentația sănătoasă și variată care susține dezvoltarea organismului în creștere a elevilor. Cu recomandarea specialiștilor în nutriție, aplicăm principii kasher în meniurile variate ale săptămânii, sub strictă supraveghere igienico-sanitară.
Energie de la prima oră, cu produse bogate în substanțe nutritive, fructe proaspete și băuturi calde.
O masă delicioasă, pregătită cu ingrediente calitative și proaspete ce oferă substanțele nutritive pentru menținerea eficienței corpului și creierului pe tot parcursul după-amiezii.
Două momente vesele ale zilei, între mesele principale (orele 10.00 și 15.30), cu fructe proaspete și gustări echilibrate și sănătoase.
Taxa de înscriere este de 650 de euro. Taxa anuală de școlarizare este de 855 de euro (pe lună) sau de 10.260 de euro (pe an). Aceasta acoperă două mese principale (mic dejun și prânz), două gustări, toate activitățile din program și activitățile extrașcolare.
Descărcați de aici ghidul parinților pentru nivelul preșcolar. Pentru mai multe informații, puteți contacta Secretariatul, tel. 0723.098.800, gradinita@laude-reut.ro și pe Anca Mândru, director adjunct, tel. 0735.505.395, anca.mandru@laude-reut.ro
Direcționează 20% din impozitul pe profit Familiei Reut