Sunt două femei, mame, trei copii de până în 10 ani și trei adolescenți. Și domn’ profesor, care nu a putut lupta în război, dar luptă pentru liniștea și siguranța familiei sale. Ochii nu i se usucă de lacrimile care nu-i curg, dar care îl inundă. Din când în când, în funcție de discuție, îi citești în privire sentimente amestecate, de la dârzenie, speranță și ură.
Toți sunt obosiți, speriați, dar niciunul nu și-a pierdut zâmbetul. Ce simt cu adevărat înțelegi abia când le vorbești despre familie, despre casă și despre cei dragi rămași dincolo de graniță să țină piept dușmanului care, dintotdeauna, a vorbit o limbă pe care și ei au înțeles-o.
Copiii sunt curioși de tot ce este în jur, beau ceai de portocale și scorțișoară cu o poftă de-ți lasă gura apă, se plimbă prin studioul #laudereut și studiază cu atenție mărțișoarele primite. Este 1 Martie, ziua în care se spune că natura începe să renască. Este un semn bun.
Nu vorbesc despre viitor, pentru că, așa cum lasă să se înțeleagă, viitorul depinde de prezent. Aceasta este singura atitudine. Nu pot spune nici dacă, peste două-trei zile, așa cum plănuiau, vor lua drumul Israelului sau, cine știe, poate totul se va încheia la fel de brusc cum a început și se vor întoarce acasă. ”Poate se termină”, spune Diana, coordonatoarea grupului.
Gazde le sunt profesorul de Educație muzicală Victor Diacicov, care este, acum, translator și interpret de limba rusă, și președinta Consiliului Elevilor Laude–Reut Alter Rotem.
