Ce se vede dincolo de ecranul televizorului. În vizită la B1TV

În cadrul proiectelor de media-comunicare de la Laude-Reut, vizitele și internship-urile în instituții media se bucură de cel mai mare interes. A vedea ce se întâmplă în culisele presei, reprezintă, deopotrivă, o curiozitate și o provocare.

Elevii Laude-Reut internship la B1 TV

Depășind restricțiile impuse de pandemie și profitând de săptămâna „Școala altfel”, un grup de elevi din clasele a 9-a a avut posibilitatea de a vizita postul de televiziune B1TV. Ei s-au întâlnit cu redactori, producători, directori și, bineînțeles, vedete ale postului.

 

Un prim ghid în turul studiourilor le-a fost doamna Violeta Dincă, director Resurse Umane, pentru ca apoi ștafeta să fie preluată de domnul Ion Neagu, studio manager, și domnul Ovidiu Budușanu, redactor-șef al știrilor.

Astfel, elevii au luat cunoștință de drumul pe care îl parcurge știrea, de la informația venită de pe teren, editarea ei, montajul textelor și al imaginilor, până la prezentarea știrii în Jurnal.

 „Vizita la postul de televiziune B1TV a fost una memorabilă și interesantă. Am aflat multe lucruri noi și am văzut ce se află în spatele a ceea ce vedem la televizor. Foarte interesant a fost faptul că nu există un singur sediu, ci două: în unul dintre ele sunt redacția și montajul, iar în celălalt au loc transmisiile live.  La redacție, se adună informațiile, se scriu știrile, se editează pozele și filmele, se montează totul și se trimite în emisie.” (Nedeluș Alexia, 9 SN.

 

„Cu ocazia vizitei la televiziunea B1, am reușit să descopăr cum funcționează de fapt o televiziune. Am urmărit tot procesul, care nu este atât de simplu pe cât pare la televizor, acesta incluzând mai mulți oameni uniți, care comunică tot timpul, pentru a asigura succesul. De asemenea, am avut oportunitatea să văd culisele acestei televiziuni, adică unde sunt prezentatorii pregătiți pentru când apar pe ecranul oamenilor de acasă. Aș repeta această experiență oricând, deoarece m-a învățat că uneori este nevoie de mai mulți oameni pentru a crea ceva special.” (Nicolau Rebecca, 9 SN)

 

Un moment emoționant a fost acela în care elevii au intrat în platoul destinat talk show-urilor, unde, fiind pauză, au luat rând pe rând locul moderatorului. Apoi s-au erijat în cameramani. 

 

Situat în centrul Capitalei, pe Calea Victoriei, postul B1TV nu dispune de platouri uriașe de transmisie, dar are mici studiouri bine amplasate, cu ferestre prin care, în timpul emisiunilor, se văd imagini live cu strada, clădirile din vecinătate, oameni și mașini în mișcare. Într-un asemenea studio au fost și elevii noștri, înaintea și în timpul desfășurării unui jurnal de știri. După emisiune, ei s-au fotografiat împreună cu prezentatoarea știrilor din acel moment al zilei, doamna Aneta Sîngeorzan, după care s-au așezat la pupitrul prezentatoarei.

„Regia de emisie și MCR (Master Control Room), m-au impresionat în mod deosebit. În regia de emisie lucrează producătorul, regizorul, tehnicianul video, graficianul, sunetistul, și tot de acolo se derulează prompterul cu textele citite de prezentator. MCR este locul unde se adună semnalele și se trimit la satelit. De aici se dirijează produsul jurnalistic către casele noastre. În concluzie, a fost o experiență pe care atât eu, cât și colegii mei o să o ținem minte ca fiind prima oară când am pășit într-o televiziune.” (Nedeluș Alexia, 9 SN)

Cu prilejul vizitei, elevii au aflat că în tot acest laborator al știrilor există o comunicare permanentă.

 

„Pe parcursul vizitei am descoperit că totul se bazează pe o muncă de echipă în care colaborarea este cheia succesului, fiecare persoană având un rol foarte bine stabilit. Întregul proces al difuzării unei emisiuni TV este mult mai complex decât ne-am fi imaginat.” (Negoiță Mario, 9 MI)

 

„Vizita la televiziunea B1TV mi-a demonstrat importanța lucrului în echipă. De la producător la jurnalist, redactor, tehnician, toți trebuie să comunice între ei pentru a arăta lumii știrile care dezvăluie adevărul.” (Caimac Livia, 9U) 

Prof. Liana Ionescu

Prof. Liana Ionescu

Alătură-te familiei Laude-Reut!

Partenerii Noștri

(Visited 271 times, 1 visits today)