Ziua Holocaustului comemorată online prin programul “March of the Living”

Ziua Holocaustului a adus alături, în 21 aprilie 2020, numeroși reprezentanți ai autorității centrale, precum Premierul Ludovic Orban, Viceprim-ministrul Raluca Turcan, Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, Vicepreședintele Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu, Ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu, care au răspuns prompt invitației lansată de Fundația Magna cum Laude-Reut – Complexul Educațional Laude-Reut, adresând mesaje de susținere și inserând plăcuțe comemorative virtuale pe site-ul March of the Living https://nevermeansnever.motl.org/.

 

S-au asociat acestui demers jurnaliști și oameni de media, lideri ai lumii actuale, din țară și din străinătate, cărora le mulțumim că au înțeles importanța acestui moment, care militează, precum spunea laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, autor de origine română și supraviețuitor al Holocaustului, pentru rolul educației în stăvilirea și eradicarea antisemitismului, intoleranței și prejudecății.

Anul acesta avem parte de o comemorare atipică, din cauza pandemiei COVID-19, care ne-a obligat să ne distanțăm social: astăzi, la ora 10:00, o sirenă a sunat două minute, aducând întreg Israelul la tăcere, în semn de aducere aminte. Apoi, oamenii au ieșit pe balcoane și au cântat imnul speranței în semn de solidaritate cu supraviețuitorii Holocaustului, în această perioadă când sunt mai singuri ca niciodată, sub sloganul „Amintindu-vă de aproape, îmbrățișând la distanță”.

Tot de la distanță, de la peste 2.000 de kilometri, în semn de respect, elevii Laude-Reut au ținut momente de reculegere în memoria victimelor nevinovate ale Holocaustului, afirmându-și credința de a nu uita și ca aceste atrocități să nu se repete – NEVER MEANS NEVER, ne spun Tudor (clasa a VI-a), Yaleen (clasa a IX-a), Matei (clasa a XII-a), Rotem (clasa a VIII-a), Daria (clasa a XI-a), Amos (clasa a VIII-a) și familiile lor.

Premierul României Ludovic Orban și-a manifestat solidaritatea față de victimele Holocaustului, menționând că acum, mai mult ca niciodată, dat fiind contextul pandemiei prin care trecem, trebuie să conștientizăm, o dată în plus, că viața este bunul cel mai de preț al tuturor: Aducem un omagiu victimelor Holocaustului și suntem solidari cu cei care au supraviețuit acelor orori. Cu îndurerare și respect pentru suferința lor, ne rugăm pentru toți.

 

Totodată, viceprim-ministrul Raluca Turcan a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care îndeamnă la vigilență și unitate, la cunoașterea adevărului.

În calitate de reprezentant oficial în România al International March of the Living, Fundația Magna cum Laude-Reut – Complexul Educațional Laude-Reut s-a înscris să participe la evenimentul organizat pentru perioada 19-23 aprilie 2020, în Polonia – ediția a 32-a a Marșului Vieții între Auschwitz și Birkenau, un program educativ anual care reunește peste 20.000 de persoane din întreaga lume în Polonia să studieze istoria Holocaustului și să înțeleagă rădăcinile prejudecăților, ale intoleranței și urii, o adevărată lecție de istorie pe viu.

Pentru prima dată de la demararea acestui proiect în 1988, Marșul Vieții, desfășurat pe cei 3 km ce leagă lagărele Auschwitz I de Auschwitz II – Birkenau, ca tribut adus victimelor nazismului, nu poate avea loc, din cauza pandemiei COVID-19. Regretăm situația actuală, însă istoria ne învață că totul este temporar, că vremurile se schimbă și, chiar dacă nu putem șterge faptele deja petrecute, avem puterea și mai ales obligația de a nu le uita și a nu le repeta – NEVER AGAIN, NEVER MEANS NEVER!

Tradiția March of the Living este de a insera mesaje de aducere aminte și compasiune pe plăcuțe de lemn plasate pe linia de cale ferată care aducea trenurile morții, toate aceste plăcuțe fiind apoi colectate de organizatori și păstrate într-o mare arhivă. Elevii participanți în anii anteriori au putut să facă acest lucru în fața faimoasei porți a lagărului Auschwitz-Birkenau, iar acum avem la dispoziție site-ul comemorativ https://nevermeansnever.motl.org/.

Această tradiție aduce onoare școlii noastre, ce păstrează vie memoria Holocaustului, precum și României, prin toate eforturile la care s-a înscris pentru combaterea antisemitismului și discriminării, fapt pentru care am invitat pe toți cetățenii României să ne fie alături la momentul de aducere aminte: Ne bucurăm să fiți alături de noi, preluând și răspândind mesajul de toleranță și pace cu care Marșul Vieții este sinonim de peste trei decenii, la nivel mondial, fapt dovedit de cei 260.000 de tineri, supraviețuitori, lideri emblematici care s-au alăturat proiectului în tot acest timp. Între acești participanți se regăsește și Complexul Educațional Laude-Reut, împreună cu alte școli românești și înalți reprezentanți ai autorităților centrale și ai presei.

 

În ciuda restricțiilor actuale impuse de coronavirus, Marșul Vieții are loc online, marți, 21 aprilie 2020, pentru a comemora Ziua Holocaustului – Yom HaShoah, cu transmisiune live, pe site-ul proiectului: motl.org/live, pe Facebook la facebook.com/motlorg, precum și prin Jewish Broadcasting Service la jbstv.org/watch-live.

Cristina Marin

Laude-Reut Projects & PR Manager

 

APARIȚII ÎN MEDIA ȘI SOCIAL MEDIA:

 

PRESA SCRISĂ, ONLINE, TV, RADIO ȘI AGENȚII DE PRESĂ

https://a1.ro/video/antena-3/stiri-ora-1200/marsul-vietii-transmis-online-de-la-auschwitz-tova-ben-nuncherbis-cel-putin-12-copii-din-romania-au-fost-ucisi-in-timpul-holocaustului-id983091.html

https://adevarul.ro/news/societate/marsul-vietii-transmis-online-auschwitz-21-aprilie-1_5e9dbc885163ec4271f06607/index.html

http://www.ziare.com/stiri/eveniment/ziua-holocaustului-comemorata-online-prin-programul-march-of-the-living-1607850

http://www.ziare.com/international/israel/marsul-vietii-online-de-la-auschwitz-de-ziua-holocaustului-1607741

https://www.gds.ro/Actualitate/2020-04-21/march-of-the-living-2020-online-de-la-auschwitz-de-ziua-holocaustului/

https://editiadedimineata.ro/anul-acesta-marsul-comemorativ-de-la-auschwitz-se-va-desfasura-virtual/

https://presshub.ro/march-of-the-living-2020-online-de-la-auschwitz-de-ziua-holocaustului-gds-ro-55966/

https://curierulnational.ro/march-of-the-living-2020-online-de-la-auschwitz-de-ziua-holocaustului/

http://stiri.tvr.ro/reculegere-de-ziua-amintirii-holocaustului-mar-ul-pentru-via-a-s-a-mutat-in-online_860138.html#view

https://www.mediafax.ro/social/orban-de-ziua-amintirii-holocaustului-marsul-vietii-de-anul-acesta-va-fi-diferit-din-cauza-pandemiei-19086658

https://www.ziuanews.ro/revista-presei/marsul-vietii-online-de-la-auschwitz-de-ziua-holocaustului-1447968

https://www.rri.ro/ro_ro/marsul_comemorativ_de_la_auschwitz_se_va_desfasura_virtual-2615968

https://www.promptmedia.ro/2020/04/mesajul-premierului-ludovic-orban-cu-prilejul-zilei-amintirii-holocaustului-si-a-eroismului/

http://www.amosnews.ro/este-ziua-amintirii-holocaustului-si-eroismului-2020-04-21

https://newsnational.ro/2020/04/21/4799/

https://www.banatulazi.ro/mesajul-premierului-ludovic-orban-cu-prilejul-zilei-amintirii-holocaustului-si-a-eroismului/

https://www.dcnews.ro/covid-19-cum-se-desfasoara-marsul-celor-vii-eveniment-de-comemorare-a-victimelor-holocaustului_744382.html

https://cronicaolteniei.ro/premierului-ludovic-orban-mesaj-de-ziua-amintirii-holocaustului-si-a-eroismului-contextul-actual-ne-face-sa-constientizam-o-data-in-plus-ca-viata-este-bunul-cel-mai-de-pret-al-tuturor/

http://www.bucurestifm.ro/2020/04/21/marsul-vietii-online-istoria-nu-trebuie-uitata/

RADOR: (2) RRA: Acţiunea „March of the Living International”, online

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 aprilie, ora 11:01) – În Israel, victimele Holocaustului sunt comemorate, astăzi, în cadrul unei ceremonii care, din cauza pandemiei coronavirus, sunt organizate fără public. De asemenea, pentru prima dată în 32 de ani, Marșul Internațional al Vieții din Polonia are loc online. În mod tradițional, evenimentul presupunea parcurgerea pe jos a distanței dintre lagărele Auschwitz I și Auschwitz II – Birkenau.

Tova Ben Nun-Cherbis, reprezentantul oficial în România al acțiunii: La intrarea în Birkenau, la poartă, este acolo o cale ferată, şi acolo, în fiecare an, fiecare participant primeşte o tăbliţă din lemn să scrie pe ea. Acum, tăbliţele astea sunt virtuale, fiecare să scrie sentimentele lui, gândurile lui vizavi de cei care au fost ucişi în timpul Holocaustului. Am început de câteva zile să ne pregătim. Mă bucur foarte, foarte mult că au răspuns copiii, au intrat pe site-ul „March of the Living International” şi au completat şi ei, şi profesorii lor.


SOCIAL MEDIA

PNL Suceava: https://www.facebook.com/permalink.php?id=1557562174501195&story_fbid=2650032261920842

Raluca Turcan, vicepremier: https://www.facebook.com/saved/?cref=53

Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii: https://www.facebook.com/PNLGheorghiuBogdan/photos/a.115353013270813/161670258639088/?type=3&theater

Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe: https://twitter.com/BogdanAurescu/status/1252587237541380096

David Saranga, Ambasadorul Israelului: https://twitter.com/DavidSaranga/status/1252233650206240768

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10157417089978585&set=a.10150654228443585&type=3&theater

Complexul Educațional Laude-Reut

https://www.facebook.com/LaudeReut/photos/pcb.656453764925566/656469548257321/?type=3&theater

Complexul Educațional Laude-Reut

https://www.laude-reut.ro/index.php/2-frontpage/259-march-of-the-living-2020-is-taking-place-online

Alătură-te familiei Laude-Reut!

Partenerii Noștri

(Visited 35 times, 1 visits today)