De ce a apărut uniforma școlară?

ȘTIAȚI CĂ?  Uniforma școlară nu este nici pe departe contemporană educației moderne, începuturile vestimentației școlare unitare datând din secolul al XVI-lea? 

 

De ce a apărut uniforma școlară? În primul rând, pentru a se creea sentimentul apartenenței la o anumită comunitate școlară. Ulterior, s-a vorbit despre formarea și creșterea prestigiului instituției de învățământ ai cărei elevi poartă uniformă și, desigur, despre siguranța elevilor care, astfel, pot fi identificați mai ușor atât în incinta, cât și în afara școlii. De asemenea,  purtarea uniformei școlare îi obligă pe elevi la un comportament social adecvat și dincolo de zidurile unității de învățământ. 

 

Și, să nu uităm de eliminarea diferențelor de potențial financiar al familiilor și, nu în ultimul rând, de lipsa bătăilor de cap cu privire la alegerea unei vestimentații adecvate pentru fiecare zi a săptămânii. 

 

Pentru elevii din Complexul Educațional Laude-Reut, încă din primul an de școală și până la bacalaureat, uniforma este asumarea apartenenței la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ preuniversitar din România. Elevii noștri poartă cu mândrie uniforma școlară atât în timpul activităților academice, cât și la evenimentele extrașcolare, unde promovează cu onoare numele Laude-Reut. 

 

Mai multe detalii despre uniforma elevilor din Complexul Educațional Laude-Reut, aflați pe site-ul nostru, la categoria Uniforme

Poate vrei să citești

Alătură-te familiei Laude-Reut!

Partenerii Noștri

(Visited 83 times, 1 visits today)